Distribuția
Răduca
Still Her
Uneori, metamorfoza nu înseamnă să devii altcineva.
Înseamnă să îți amintești cine ești.
Răduca lucrează într-un domeniu în care aproape totul trebuie să fie exact. Asigurări. Contracte. Cifre. Riscuri calculate. Responsabilitate. O lume în care rigoarea este o calitate și în care imaginea profesională ajunge, încet, să devină o uniformă invizibilă.
Dar femeia nu încetează să existe atunci când începe programul de lucru.
Doar că uneori uităm să o mai privim.
Când a venit în fața aparatului meu de fotografiat, nu am construit un personaj pentru ea. Nu i-am inventat o epocă, nu am trimis-o într-o poveste și nu am încercat să o transform în altcineva.
Avea nevoie de ceva mult mai simplu.
De câteva fotografii care să îi amintească faptul că este frumoasă.
Și mi se pare că tocmai aici se află povestea acestei serii.
Umerii se relaxează. Privirea se schimbă. Apare un gest firesc. Un zâmbet. Și, pentru câteva clipe, femeia nu mai încearcă să „iasă bine în fotografie”.
După 50 de ani, există o presiune discretă asupra femeii de a deveni tot mai puțin preocupată de propria feminitate. Ca și cum, după o anumită vârstă, ar trebui să lase frumusețea, cochetăria și plăcerea de a fi privită undeva în urmă.
Eu nu cred în această dispariție.
În fața mea era aceeași femeie care merge în fiecare zi la serviciu, deschide laptopul, vorbește cu oamenii, rezolvă probleme și ia decizii. Nu am încercat să șterg această parte a ei.
Am vrut doar să îi fac puțin loc și celeilalte.
Bluza bleu, perlele, părul așezat cu grijă, manichiura roșie, gesturile elegante — lucruri mici care nu schimbă identitatea unei femei, dar care pot schimba felul în care se privește.
La început, aparatul de fotografiat este uneori o prezență de care devii conștientă.
Apoi uiți de el.
Pur și simplu este.
Aceasta a fost metamorfoza Răducăi.
Nu din consultant în altcineva.
Nu din femeia de peste 50 de ani într-o versiune mai tânără a ei.
Ci din femeia prinsă în mecanismul vieții cotidiene în femeia care își acordă din nou permisiunea să se vadă.
Feminină. Elegantă. Frumoasă.
Poate că uneori avem nevoie de o fotografie tocmai pentru asta.
Nu ca să ne arate cum ne văd ceilalți.
Ci ca să ne întoarcă, pentru o clipă, propria privire asupra noastră.
Să ne uităm la imagine și să spunem:
Da. Sunt tot eu. Still Her.
Pentru că timpul nu i-a luat femeia care era. Viața nu a înlocuit-o cu profesia ei. Responsabilitățile nu i-au anulat feminitatea. Era acolo. Trebuia doar să o privească din nou.